realitatea e cu totul și cu totul alta

La 7 dimineața, venind dintr-o lume unde nu se întâmplă nimic, aterizez pe Otopeni și iau un taxi. Primul loc unde țara îmi dă întâlnire. În capot, ciufulită, nemachiată, așa cum îți deschide ușa o femeie sculată din pat la 7 dimineața.

Șoferul e prins într-o discuție la telefon. Îmi face semn să urc, apoi mă întreabă din priviri: unde? Aproape că mă simt prost că-l deranjez. Înțeleg destul de repede că-i o situație disperată. Și cum, n-a vrut să-ți dea? Păi da, trebuie rețetă. Da’ trebuia să-i zici și tu măcar două pastile, până ajungi cu ea la medicul de familie. Băi, frate, ce oameni! Auzi, da’ nu i-ai dat un nurofen? Și n-a cedat? Vasi, mai dă-i unul, că n-are ce să-i facă rău. Bun, lasă că rezolvăm, hai c-o sun pe Mona. Stai liniștit, rezolvăm. Hai că ai loc, dobitocule, ce să spun, ai mașină mare!

A doua zi după lansarea de la Iași a cărții mele, mama mă aștepta cu masa pusă în sufragerie.

– A fost foarte frumos. A fost mai multă lume ca la Adrian Năstase.

A zis-o foarte serios, în timp ce aranja paharele de cristal, vechi din copilăria mea. I-am zis odată că-mi place să beau vinul din pahar de cristal și de atunci le pune la masă chiar și când beau apă. Am privit-o lung.

– Care Adrian Năstase? Când? Da’ de unde știi tu cum a fost la Adrian Năstase?

– Ei, am văzut la televizor.

Mona, te pup, eu sînt. Dormeai? M-am gândit eu. Bine tu, c-un client. Auzi, Mona, dă-mi și mie numărul de telefon a’ lui doamna Mimi. Aia, măi, prietena ta de la Catena, roșcata. Da, doamna Mimi. Nu eu, un coleg are un necaz cu fetița, a făcut febră azi-noapte și-i trebuie un antibiotic până o vede medicul. Lasă, că și eu am servit-o de atâtea ori. Stai așa, că nu pot nota, trimite-mi un semese. Hai, mersi Mona, te pup, vorbim.

Ne așezăm la o terasă de la Bookfest unde se vând hamsii prăjite.

– Nu vreau bere, zic. Îmi crapă capul de durere, mai bine zi-mi dacă-i o farmacie pe-aici.

– Ce farmacie, sare ea. Nu mai băga în tine toate rahaturile de la big pharma. Fii atent, hai să te învăț o chestie și-ți trece capul una-două.

Mă uit la ea confuz. Așa de tare mă doare capul, că mirosul de fum și usturoi prăjit îmi face greață.

– Ce chestie?

– Am învățat-o la un seminar de stress management. Eu numai asta folosesc când mă doare capul. Fii atent, zice. Ține degetele așa și lovește-te peste tâmple. Uite-așa, cum ai bate la calculator. Și acuma repetă după mine: Chiar dacă mă doare capul…

– Chiar dacă îmi crapă capul…

– Nu așa, zi exact după mine, altfel nu merge. Și bate-te peste tâmple, ți-am spus. Așa. Chiar dacă mă doare capul…

– Chiar dacă mă doare capul…

– … mă accept așa cum sînt… Spune după mine, nu râde!

– … mă accept așa cum sînt…

– … din adâncul sufletului meu și în întregime.

Râd în hohote în timp ce lumea de la mesele din jur se uită la noi. Ea mă lasă să termin, apoi, când reușesc să o privesc din nou printre lacrimi, mă amenință cu degetul:

– Fii atent! Dacă scrii despre asta în „Jurnal”, te dau în judecată!

Doamna Mimi, săru-mâna. Sînt eu, băiatul cu taxiul, prietenul lu’ Mona. Da, eu. Doamna Mimi, de ce vă deranjez. Avem un necaz cu un coleg, a făcut fetița febră azi noapte. Ce vreau să vă rog. Până ajunge la medicul de familie are nevoie de un antibiotic. Da, știu, da’ vă rog eu frumos, măcar două pastile, până iese el din tură.

Cele mai multe personaje din „Jurnalul scoțian” sînt copii și oameni de rând. Ai putea crede că autorul n-a cunoscut toată viața decât chelneri, bucătărese, pădurari, fermieri, hamali, emigranți, mă rog, oamenii cei mai simpli. În câteva rânduri apare și imaginea unei fetițe de la țară, Vera, prima iubire din copilăria autorului, o fată cam săracă cu duhul. Oamenii însă nu sînt cum ne apar la prima vedere. Luați un om oarecare și puneți un artist să-l fotografieze. Veți rămâne uimiți să vedeți în fotografie detalii pe care nu le-ați fi văzut altfel niciodată. Ce înțelegem de aici? Înțelegem un lucru foarte important: și anume, că realitatea este cu totul și cu totul alta.

În redacție la Polirom mă văd cu foștii colegi. Ne îmbrățișăm, râdem, povestim. Pe unii nu i-am mai văzut de zece ani. La un moment dat intră un băiat luminos, elegant. Ne strângem mâinile și el îmi spune râzând: me mu áptu. Îmi ia câteva secunde ca să-mi amintesc că așa începe textul meu despre Maria Magdalena: „nu mă atinge”. După ce pleacă, mă uit nelămurit la colegii mei. Nu ți-l mai amintești? Lucrează la contabilitate.

Autografele au fost cel mai groaznic moment. Eu nu pot să fiu spontan, mă mișc greu, gândesc cu întârziere. Ce să scriu unor necunoscuți? Dar ce să scriu prietenilor? Am căutat dinainte pe google, „cele mai frumoase autografe”, mi-am și notat câteva, dar până la urmă le-am uitat pe toate și am ajuns să scriu banalități: „cu prietenie”, „cu bucurie”, „bun venit”. Mai apoi m-am enervat: cum adică „bun venit”? ce naiba am vrut să spun? La Cluj, le-am spus cititorilor, mai în glumă, mai în serios, eu nu știu să scriu autografe, așa că vă rog să spuneți ce vreți să vă scriu pe carte. Cred că acelea au fost cele mai bune autografe pe care le-am dat. M-a impresionat un tânăr care m-a rugat să-i scriu pe carte așa: „pentru o cruce”. M-am uitat lung. Ați uitat? a zâmbit el. Ați scris undeva: „crucea ta o să fie când ai să cunoști o fată frumoasă și ai să te îndrăgostești de ea.” A fost minunat acest băiat! Sper ca și fata lui să-l iubească tot atât de mult.

La Iași, în timp ce scriam autografe, m-am trezit cu mama în față. Stătuse la tot rândul, mai bine de jumătate de oră.

– Mama, ce s-a întâmplat?

– Vezi că te-a căutat un polițist, mi-a șoptit.

– Ce polițist?

– Unul de la secție. A zis să mergi mâine la secție, că s-a rezolvat cu cartea de identitate.

Vasi, eu sînt. Cum e fetița, a mai scăzut febra? Măi, hai c-am rezolvat. Du-te acolo pe la 8 și caut-o pe doamna Mimi.  Da, doamna Mimi, vezi că e una roșcată, înaltă. Îi zici că vii din partea mea, băiatul cu taxiul. Da, o să-ți dea două pastile. Sirop? Nu știu, da’ poți să o întrebi. Lasă, măi, nu trebuie să-i dai nimic, am servit-o și eu de atâtea ori. Vasi, hai că las clientu’ și te sun apoi să discutăm treaba aia. Da? Hai, te rog eu mult, că vrea și Mona un răspuns până la sfârșitul lunii. Hai, vorbim, pa.

La sfârșit aș vrea să vă spun de ce am venit în fața voastră îmbrăcat în reverenda de preot. Sînt unii dintre voi care nu m-au văzut niciodată îmbrăcat cu ea. Dar acum am venit așa, pentru că este o haină care mă onorează foarte mult, deși pentru păcatele mele nu sînt vrednic să o port. Ea a fost haina bunicului și a străbunicilor mei, care timp de o sută de ani au fost preoți în satele de pe lângă Iași. Preoți mult mai drepți și mai buni decât mine. Și aș vrea să vă mai spun că haina aceasta nu este haina unui patriarh, nu este haina unui mitropolit sau a altuia, nu este haina unor preoți de azi sau de ieri, ci este haina unei Biserici care a adus în lume atâta frumusețe, speranță și bucurie. Eu de aceea am venit astăzi cu ea.

Ultima zi în țară, miezul nopții, într-o cameră de hotel din Herăstrău. Îmi pregătesc bagajele. Îmi înghesui hainele în rucsac, pentru că în valiză nu mai am loc. Jumătate e plină cu cărți, jumătate, cu o roată imensă de caș proaspăt. Miroase atât de bine încât nu mă abțin să nu rup o bucată. Trag o carte din valiză și mă așez în fotoliu. Poezie. „Melci aborigeni” a părintelui Ioan Pintea. „Părintelui drag Ioan-Florin Florescu, o carte despre „țară” și despre noi.” Uite, așadar, cum se scrie simplu un autograf. De la terasele dimprejur se aud muzică și veselie de oameni. „Confuzia e ascuțită și are două lamele aidoma foarfecii și taie.” Bine v-am găsit! Bine ai venit!

„de fapt definiția despre noi e un clișeu înșurubat                                   și ținut strâns între menghinele aurii de fapt sîntem                  mici și neînsemnați semănăm foarte mult cu pilitura                           de fier și realitatea e cu totul și cu totul alta.” (melci aborigeni)

intalnirea cu cititorul

Cel mai mic cititor al „Jurnalului scoțian”. În loc de autograf, i-am făcut un „loc de desenat” pe cartea mea. Fotografie de Andi Spot, Iași.

Advertisements
This entry was posted in Jurnal scoțian. Bookmark the permalink.

14 Responses to realitatea e cu totul și cu totul alta

  1. Dumitrina says:

    Că ați venit în reverendă nu m-a mirat. Asta aștept de la un preot care își asumă preoția. Un preot fără reverendă, în civil, parcă umblă gol pe stradă. Mi s-a părut haios sacoul de deasupra. 😉
    Am devorat cartea, deși citisem postările. O aștept cu nerăbdare pe următoarea.

    • constantinprodan says:

      “Parca”… E doar o pre_judecata. Preotii din temnitele comuniste crezi ca erau “goi”? Nici pe Cruce nu vad reverenda… Eu prefer acest preot “haios” oricarui fariseu… O zi faina!

    • Ioan-Florin says:

      e o modă pe care am lansat-o eu, sacou de misionar cu multe buzunare interioare, pentru hărți, creioane, biblii, tâmîie, pieptene, batistă, cute etc.

  2. Vaisamar says:

    Iar a dispărut butonul de „like”. Hackerii ruși, bată-i vina!

  3. geanina says:

    Multumim pentru carte.Super faina,am si autograf de la dumneavoastra …….

  4. lili says:

    Asa scrieti de parca toata lumea ar sti despre ce si cine este vorba.

  5. mihai petrica says:

    Ma gandeam sa facem o poza impreuna! Am rezistat tentatiei spunandu-mi ca cel mai bine se pastreaza amintirile in inima!

  6. Anton Paraschiva says:

    Regret că nu am fost in Iași.Ma bucur pentru succesul cărții,cărților dv.O găsesc la Mihaela T.

  7. Cum pot sa cumpar cartea ???
    Va rog ,un link .traiesc in USA
    multumesc ,j.

  8. Mara M says:

    Frumoasa coperta.pe usa aia albastru intens ca marea greceasca,intru eu cand vreau sa va citesc scrierile si ies pe usa aia albastru nedefinit din dreapta si mereu duc in brate miros de cuvinte si adieri de cantec…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s