Jurnal islandez (2). O înviere la Siglufjörður

Siglufjörður, un târg pescăresc din nordul îndepărtat al Islandei, la 50 de kilometri de Cercul Arctic. Sâmbăta Mare. Scene de Cannes dintr-un ciné-vérité românesc.

Un bărbat și o femeie coboară dintr-o mașină închiriată, în fața unei căsuțe acoperite cu tablă roșie. Verifică într-un carnețel, se asigură de două ori că e numărul corect, târâie bagajele în casă. Se opresc în hol și se uită lung de jur împrejur. Trec în bucătărie și se uită lung de jur împrejur. Trec în dormitor și se uită lung de jur împrejur.

Femeia îl strigă din baie: „Hai să vezi ce tare pute apa caldă!”. La robinetele din Islanda curge apă geotermală, pompată direct din fundul vulcanic al pământului. Bărbatul o miroase în palmă: „Parcă e de la Sângeorz!”.

Siglufjörður. © Kelly Bertram, beitianyun

Scot lucrurile din valize și le așează cum le vine la îndemână. Femeia pune pe noptieră o icoană cu Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Scoate din valiză două lumânări lungi, verifică dacă nu s-au rupt, le pune lângă icoană. Mai cotrobăie printr-o pungă și deznoadă dintre prosoape o candelă roșie. Bărbatul agață în debara o husă cu lansete de pescuit.

Pe masă e un bilet în islandeză, ea i-l întinde întrebătoare. El aruncă o privire, silabisește câteva cuvinte, ridică din umeri. „Nu înțeleg, o să-l sun mâine pe Kristjan”.

Înfulecă ochiuri în bucătărie, înmuind pe rând în tigaie miezul de pâine, nu au nicio farfurie în casă. Ea se scoală, ia sticla de ulei și toarnă în candelă, o aprinde. El își pune ochelarii și scrie mesaje pe whatsapp.

Femeia apare cu lumânările împachetate într-un șervețel. „Mergem?”. Se îmbracă amândoi, ies din casă. Biserica e aproape, au trecut la venire pe lângă turnul ei acoperit cu tablă roșie. Străzile sunt pustii. Se aud valurile oceanului cum ling malurile.

Biserica e cufundată în întuneric, bărbatul și femeia o înconjoară mirați, o măsoară cu privirile, caută prin ferestre, se uită derutați împrejur. „O fi mai târziu?”. Bărbatul aprinde o brichetă, citește anunțurile de pe ușă. Femeia dă iarăși ocol bisericii, încearcă ușa din spate.

„Hai să căutăm alta”, se hotărăște el. „Unde să căutăm?”. „Să mergem înspre centru, trebuie să vedem oameni”.

Străzile luminate din centru sunt parcă și mai pustii. Undeva pare o biserică, are o cruce mare pe ușă, bărbatul ciocănește ușor, dar e închis și acolo. În dreptul hotelului, un șofer de taxi fumează în fața mașinii. Se uită mirat la cei doi, care se apropie de el. „Hello sir! Church, please?” Femeia îi arată lumânările, râde, e ușor jenată. Rostește rar, pe silabe, ca și cum l-ar învăța să pronunțe: „În-vi-e-re!”. Șoferul le arată un punct în noapte, de acolo vin ei, dar clatină din cap, „Lokað! Closed”.

S-a pornit și crivățul arctic, cei doi își trag glugile pe cap și le țin strâns sub bărbii. „Cred că a început slujba”, zice femeia. Ajung până în port. În sfârșit o lumină, glasuri, oameni în stradă. „Ți-am zis eu”. Grăbesc amândoi pasul, dar curând se opresc, e doar un pub deschis sâmbătă noaptea.

Catedrala lutherană din Reykjavik. © „Jurnal scoțian”

„Știi ce mă gândesc?”, face bărbatul. „Să mergem în Akureyri, acolo fac sigur Învierea, e oraș mare. Ce, cât facem până acolo? O oră maxim”. „Da nu ești obosit?”. „Ei, cu o oră în plus, tot aia e. Tot nu pot să dorm”. „Bine, hai la Akureyri”.

Se întorc la mașină și pornesc spre Akureyri. În câteva minute satul rămâne în urmă și ei taie munții Islandei la lumina farurilor. „Auzi, da islandezii ce sînt, catolici?”. „Catolici, cred. Am să-l întreb pe Kristjan. De ce?”. „Mă gândeam dacă și la catolici se dă lumină”. „De ce să nu se dea? La mine în sat se dădea și la catolici”. „Cum adică, veneau și catolicii la ortodocși?”. „Nu la ortodocși, se duceau la ei. Știi unde e biserica catolică? Unde stătea tanti Constanța”. „Dumnezeu s-o ierte”. „Dumnezeu s-o ierte”.

La intrarea în tunelul Héðinsfjarðargöng, poliția instala bariere de drum. O furtună de zăpadă bloca trecerea prin Ólafsfjörður. Polițistul le face semne, „Lokað, lokað! Go back!”, dar bărbatul insistă să treacă, coboară geamul, „Hello sir! Akureyri, please! Go church!”. Femeia îi arată lumânările: „În-vi-e-re!”. „Road closed, go back, please!”

Ajung acasă pe la 2 dimineața.  Trec în dormitor, femeia aprinde lumânările de la candelă, îi dă una bărbatului. „Hristos a înviat!”. „Adevărat a înviat!”. Apoi le sting, se dezbracă, se bagă în pat. „Să-l suni mâine pe Kristjan, să-l întrebi de kenitala”. „Am să-l sun”. „Doamne , să iasă odată, să ne luăm de-o grijă”. „O să fie bine, nu-ți fă griji”. „Auzi, da ai văzut sarea din bucătărie?”. „Ce-i cu ea?”. „E neagră”. „De la vulcani. Cum erau și plajele alea negre.” „Da e bună, nu?”. „E foarte bună. Nu-ți fă griji”. Sting lumina.

(Va urma „Jurnal islandez” 3. Mulțumesc d-lui Marius Bora și Asociației „România Nordică” pentru susținere, familiilor de români care m-au invitat în casele lor, de asemenea, lui Adrian și Dianei Grecu precum și surorii mele, Mariana Șlic, care sprijină drumurile mele misionare și întemeierea primei parohii românești din Islanda.)

vezi și: Jurnal cu poze, povești, întâmplări cu români și lungi digresiuni personale ale autorului, din timpul ultimei sale călătorii misionare în Islanda (1)