1. Crăciunul Pruncului
Dumnezeu deplin, dar și om deplin, înseamnă că Mântuitorul a fost și copil deplin. Ca oricărui copil lovit firesc de amnezie infantilă, despre nașterea sa și primii ani ai copilăriei a trebuit să-i povestească părinții. Cât e Dumnezeu de mare, tot sunt niște lucruri pe care trebuie să i le povestească oamenii, despre El însuși.
Maria și Iosif povestindu-i unui Mântuitor micuț primul său Crăciun: o scenă obișnuită de familie adunată în tihnă în jurul cinei. Îmi și imaginez o replică: „Iosif, i-ai povestit când l-am pus în iesle și paiele începeau să înverzească sub el?”
2. Crăciunul Mariei
E singurul Crăciun din istoria lumii care nu se termină niciodată, trecând în veșnicie. „Fecioara astăzi naște pe Cel mai presus de fire” (Condacul Nașterii). Maria ține Crăciunul în trupul ei, până la capătul lumii.
Dar nici măcar nașterea unei mame oarecare nu se termină niciodată: în orice copil, mama își amintește pentru totdeauna nașterea lui. Orice copil se naște continuu din mama sa, așa cum Fiul se naște continuu din Tatăl.
3. Crăciunul lui Iosif
Cel mai tăcut Crăciun. Imaginea votului monahal al ascultării, supunerii și tăcerii contemplative. Toată lumea are ceva de zis în jurul nașterii Mântuitorului: Fecioara, arhanghelul, Elisabeta, îngerii, păstorii, magii, numai Iosif slujește prin ascultare și tăcere.
Iosif este cel mai tăcut personaj al Evangheliei. Așa cum se și cădea unui tâmplar, care simțea că minunile din jurul său îi depășesc puterea de înțelegere. Logodnica sa și mireasa Lui. Fecioară și Mamă. Fiul lui Dumnezeu, dar și fiul teslarului. Antinomiile doar se contemplă, dacă deschizi gura sunt ca un vis din care la trezire nu-ți mai amintești nimic.
4. Crăciunul păstorilor
Sunt primii oameni care s-au dus la biserică de Crăciun. De ce s-or fi arătat îngerii pe dealurile Betleemului? De ce nu s-or fi dus la Templu? Poate pentru că numai niște ființe simple ar fi crezut că Mântuitorul lumii se născuse într-un grajd. „Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2,12). Nimic mai banal. Încurcată semiotică pentru un doctor în teologie. Ce semn e ăsta, un prunc într-o iesle? Însă pentru săracul în duh, totul este mirare, minune. Toate interogațiile sale se rezolvă aici: „să mergem și să vedem” (Luca 2,15).
Oare nu asta au mărturisit mai târziu și apostolii? „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii…” (1 Ioan 1,1).
5. Crăciunul îngerilor
„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” i-a luat și pe ei prin surprindere. Nici îngerii nu sunt mai lămuriți ca oamenii: „Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică și Fecioară, ce în tine s-a săvârșit”.
Totuși, este cel mai teologic Crăciun: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14). O doxologie care parcă prefigurează rugăciunea Tatăl nostru, în raportul dintre cer și pământ, dar și în căutarea „bunăvoinței” dintre oameni. Iar Arhanghelul Gabriel este mare teolog când deja vorbește Fecioarei despre Sfânta Treime: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1,35).
6. Crăciunul magilor
Nașterea Mântuitorului a fost vestită pe limba fiecăruia. Cu cei săraci cu duhul, îngerii vorbesc de-a dreptul, înțelepților li se arată în stele. Dar și unii, și alții merg „să se închine Lui” (Matei 2,2). Sfârșitul cunoașterii este adorația lui Dumnezeu și „face teologi din cititori în stele” (Sfântul Efrem Sirul).
Cât despre unde și când au ajuns magii, e mai puțin important dacă la Betleem, în zilele de după nașterea lui Iisus (asta înseamnă că steaua s-a arătat de Bunavestire și atunci s-au pornit la drum), sau la Nazaret, după vreun an, dacă steaua s-a arătat la naștere.
7. Crăciunul Betleemului
E primul Crăciun fără Iisus, din istoria lumii. Aglomerație, Christmas market, hoteluri ocupate, neamuri care se regăsesc gălăgioase, stau împreună la masă, se plâng de taxe și-i înjură pe romani. Desigur, e de presupus că n-a lipsit măcar un pic de înduioșare la vederea unei fete fără adăpost, care sta să nască, prefigurând apariția colindelor anul următor.
Dacă o singură casă din Betleem i-ar fi primit pe Maria și Iosif, locuitorii săi nu și-ar mai fi văzut pruncii măcelăriți de Irod. Ar fi știut ce să le spună soldaților: uite, aici e casa în care au tras, erau însă din Nazaret, veniseră la recensământ, vedeți că numele lor trebuie să fie undeva prin înscrisurile voastre. Fata a născut chiar în zilele acelea, apoi au plecat în grabă, i-am văzut cu toții ieșind pe poarta Egiptului, căutați-i, ce-aveți cu pruncii noștri. (Ce-ai fi zis de asta, Saramago?)
8. Crăciunul lui Irod
Ca unul care se trezește din beție a treia zi după Crăciun și vrea să plece cu steaua prin sat. Îi ia la pumni pe oamenii cumsecade, pentru că nu-l primesc în casă.
9. Crăciunul lui Caiafa
Cel mai anti-teologic Crăciun, de vreme ce Domnul coboară, îngerii cântă, păstorii aleargă, magii îl adoară, numai la Templu nimeni n-a aflat încă. Uite-așa poți să-l ratezi pe Mesia, cu Biblia în mână. Și nu din vina Bibliei, îngerii preferă să vorbească păstorilor și nu preoților, iar steaua răsare peste o peșteră și nu peste Templu.
10. Crăciunul animalelor
Da, iubitori de animăluțe, bucurați-vă, în icoana Crăciunului apar și animale alături de oameni, pentru că și aceasta este împlinirea unei profeții: „Oameni și dobitoace vei mântui, Doamne!” (Psalmi 35,6). Toată creația, căzută odată cu căderea omului, va fi mântuită la sfârșit împreună cu el și prin el.
Dacă mai adăugăm și steaua la acest prim Crăciun, e limpede sugestia că toată creația participă la el: oameni și îngeri, animale și stele.
JURNAℓ SCOȚIAN 